Realitatea ... Zi de primăvară îmbrăcată-n în bucurie ... m-am întâlnit, în sfârşit, cu Nadia. Da, Nadia Comănici! Timpul a trecut peste aceasta ... doar ochii-i sunt exact cum îi descoperisem eu printre fotografii vechi şi albume de ieri ... mari, calzi, vii, uimitori de magnetici. Cred că nici nu puteau fi altfel deoarece a reuşit ceea ce nimeni n-a mai făcut-o până la ea. Perfecţiunea zborului printre paralele, dansul zglobiu al copilei ce cuprinde norii pentru a reveni iar pe pământ ... Da, îi privesc exerciţiile aşa în dor ... ce mult mi-am dorit să zbor ... dar ... destinul sau soarta mi-a hărăzit altceva şi ... nostalgia rămâne. Eleganţa mişcării este aceeaşi şi a învăţat să zâmbească. Îi stă bine. cred că oricui zâmbetul oferă lumină.  Zâmbetul descoperă sau lasă să descoperi omul cald şi bun. Nadia era senină ca o zi frumoasă de toamnă ce acoperea pământul cu belşug. Da, azi în zi nouă de primăvară m-am întâlnit cu Nadia. Mi-am împlinit un vis ...  Nadia ... cea care a înmărmurit lumea prin eleganţă aşezată-n exerciţii perfecte, mi-a zâmbit ... cu toţii, oameni! Da,  oameni,  ce ştim sau nu ştim de noi. Mulţumesc pentru tot, Nadia! Mulţumesc!